Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Mierea, roua şi tainele erudiţiei

        de Cătălin Pavel

Erudiţia are, ca luna, două feţe. Cea luminată se lasă cartografiată: multe date, multe fapte, ani, dimensiuni, citate. Este faţa care ne uimeşte cu puzderia de nume proprii pe care le poate convoca elegant într-un discurs, cu numărul de titluri incluse în bibliografia în multe limbi şi cu numărul notelor de subsol pricopsite, care acoperă tot domeniul de la stânga la dreapta şi de la nord la sud. Faţa nevăzută nu ne uimeşte, pentru că nu ajungem s-o vedem. Ea ţine de ştiinţa complexă de a exclude. De a nu pune nici una din miile de întrebări irelevante, neproductive, funcţionăreşti, de a rezista ispitei unor fundături spectaculoase, când nenumărate se autopropun atât de lesne de pe faţa luminată, şi de a alege exact întrebarea cheie şi numai pe ea. Tot ea ştie că nici un domeniu nu poate fi, de fapt, acoperit integral fără a-l părăsi. Fără a abdica temporar de la el, pentru a acoperi alte domenii, cu care este, în realitate, intim sincronizat.

Adevăratei erudiţii nu trebuie să îi lipsească, aşadar, nici una dintre aceste două jumătăţi ale sferei, altfel ea nu ar putea funcţiona în timpul şi spaţiul culturii. O dovedeşte şi ultima carte a unui adevărat erudit, Alin Suciu, cercetător la Akademie der Wissenschaften zu Göttingen şi profesor la Universitatea din Helsinki. Monahul şi scribul. Creştinismul egiptean între idealul monahal şi cultura scrisă a apărut ca volumul 21 din prestigioasa serie ARCHAEUS a Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române. El reuneşte nouă articole ştiinţifice publicate în 2015-2020 în marile jurnale de specialitate ale lumii, articole traduse acum pentru prima oară în limba română şi actualizate; lor li se adaugă un studiu inedit (cap. 10). Văd acest volum ca pe un pas important pe drumul unei necesare istorii a literaturii copte – a creştinilor din Egipt – , pe care Alin Suciu este unul dintre foarte puţinii din lume calificaţi să o scrie. Rolul pe care îl poate juca azi, şi îl joacă deja, cercetătorul orădean în salvarea şi descifrarea manuscriselor copte, şi în analiza lor în contextul vechii literaturii creştine în greacă, arabă, siriacă, etiopiană (gheeză) şi nu numai este comparabil cu cel jucat, la sfârşitul secolului al XIX-lea, de celebrul Solomon Schechter, din Focşani, care a salvat pentru Universitatea din Cambridge manuscrisele multilingve nepreţuite din geniza sinagogii din Cairo. (Geniza desemnează, în ebraica medievală, locul unde se depozitau manuscrise vechi şi documente ieşite din uz).

Alin Suciu ne oferă de altfel, deja, peste tot în studiile sale, modele de analiză a fragmentelor de texte prea puţin cunoscute ale creştinismului timpuriu şi medieval. De pildă, în capitolul 9, dedicat unui fragment copt inedit din vistieria Marii Moschei Omeiade din Damasc, plină de manuscrise provenind de la comunităţile creştine din Ierusalim, aduse în Siria probabil după distrugerea oraşului în 1244. Fragmentul, în dialectul bohairic, cuprinde o parte din scrierea „Faptele lui Matei în cetatea preoţilor”. Apocrifa era cunoscută până acum doar în versiunile arabă şi etiopiană. Acolo se vorbeşte, între altele, despre ţinutul paradisiac cutreierat de Matei, în care locuitorii sunt vizitaţi zilnic de Iisus Hristos, consumă doar miere şi rouă, iar copiii lor nu mor niciodată înaintea părinţilor.

Senzaţional este capitolul 10, în care un manuscris arab creştin de la Mănăstirea coptă Sf. Macarie din Wadi Natrun, nu departe de Cairo, este publicat pentru prima oară în lume. Faptul că, datorită lui Alin Suciu, această premieră absolută are loc în limba română este întrucâtva abisal. Traducerea şi comentariul lui restituie comunităţii academice, şi nu numai, „Apocalipsa lui Iisus Hristos către Petru”, atribuită în manuscris lui Ioan Gură de Aur, în care Hristos anunţă, între altele, viitoarea invazie musulmană. Asta ar data textul în orice caz după cucerirea arabă a Egiptului (641 d.Hr.). În text, Hristos profeţeşte că sarazinii „vor răpi fiicele creştinilor şi se vor însura cu ele. Vor tânji după frumuseţea cu care sunt înzestrate fiindcă (ele) se împărtăşesc din preacinstitul meu trup şi sânge. Din această cauză, feţele lor strălucesc, fiind frumoase şi suave […] [V]ai de femeia care se va mărita cu asemenea eretici”. Suciu comentează: „faptul că autorul acestui text percepe căsătoriile mixte dintre copţi şi musulmani ca o ameninţare reală la adresa comunităţii ortodoxe autohtone sugerează că textul nu a fost probabil elaborat înaintea secolelor IX-X d.Hr., când creştinismul egiptean intră serios în declin demografic în urma convertirilor masive la islam. […] [O] literatură arabă creştină indigenă apare în Egipt tocmai în această perioad㔠(p. 318). Manuscrisul are un număr de particularităţi interesante, pe care Alin Suciu le iluminează magistral: cuprinde singura atestare a „îngerului Arus”; menţionează apostoli cu meseria de grădinari şi pietrari, aşa cum apar doar în apocrifele egiptene; cuvântul „sarazini” apare, surprinzător, cu caractere copte în cadrul textului arab etc.

Cum aici nu poate fi locul pentru o recenzie propriu-zisă a acestui volum destinat în mare măsură experţilor, aş adăuga doar alte câteva gânduri răzleţe de simplu cititor. Mai întâi, el ne aminteşte că dacă evlavia nu are nici o trebuinţă de enciclopedii, studiul teologic se bazează totuşi pe infinite competenţe filologice. În mod similar, deşi pietatea fiecăruia are coordonate prin definiţie private, istoria religiilor este prin excelenţă o disciplină comparatistă, în care nu ne putem lipsi de cercetarea multispeculară a unui întreg peisaj religios. Apoi, nu te poţi împiedica să te gândeşti ce specialişti extraordinari avem împrăştiaţi prin lume, şi ce s-ar întâmpla dacă fiecare din ei, aşa cum o face Alin Suciu, ar înţelege să reinvestească o parte din avuţia lor ştiinţifică în tinerii care se formează azi în România. (Trebuie spus că de curând a apărut la Humanitas Patericul copt, tradus şi editat de Ştefan Colceriu, o altă lucrare fără egal la noi, redactată cu sprijinul aceluiaşi Alin Suciu). În fine, aş mai observa ţinuta grafică miraculoasă a volumului cartonat, cu supracopertă şi zeci de ilustraţii color, publicat prin grija Editurii Spandugino. De prea multe ori a trebuit să ne spunem că adevărul rămâne adevăr chiar dacă e publicat pe hârtie de împachetat. Da, aşa este! Dar, pe de altă parte, nu se cuvine nici să te duci la nuntă ponosit. Iar cartea aceasta e, fără îndoială, o sărbătoare.

© 2007 Revista Ramuri